Franciza CSI a distrat publicul timp de aproape două decenii și, deși o mare parte din ceea ce văd oamenii la televizor pare entuziasmant, acuratețea acestor emisiuni este pusă sub semnul întrebării. Dramele criminale demne de binge par să fie mereu la televizor și au câștigat popularitate printre adevărații fani ai crimei și cei care caută doar divertisment procedural. Dar dramele criminale de televiziune, cum ar fi franciza CSI, își iau adesea libertăți creative pentru a face scena crimei să pară mai plină de farmec. În realitate, este orice altceva decât asta.
Lumea CSI este compusă din trei spectacole separate, toate cu o premisă similară, dar distribuție și locație diferite, așa că atmosfera fiecărui spectacol oferă o notă de unicitate. CSI: Crime Scene Investigation, sau doar CSI, este emisiunea originală din franciză difuzată în 2000 și urmărește anchetatorii de la scena crimei angajați de Departamentul de Poliție din Las Vegas. Primul spin-off a venit în 2002 cu CSI: Miami, care a păstrat același șablon de crime sângeroase și un complot procedural tocmai transplantat la Miami. După succesul acestor două emisiuni, a fost doar o chestiune de timp până când un hit „The Big Apple” și CSI: NY să fie difuzat în 2004, aducând un alt nivel de criminalitate și suspans în New York City.
Deși aceste emisiuni sunt distractive și au câștigat o mare popularitate de-a lungul anilor, portretizarea scenelor reale ale crimei și procesul implicat sunt greșite. Cu acea licență de creație de televiziune, au profitat din plin de creșterea mizei pentru a aduce fanilor ceea ce vor să vadă. Nu pot fi acuzați pentru asta, deoarece asta face parte din afacere, dar, în realitate, pur și simplu nu sunt atât de precisi pe cât ar putea crede fanii.
Viteza probelor procesate
Când urmărește o emisiune CSI, analistul extrage ADN-ul din orice dovezi se află în fața lor, îl plasează într-o mașină pe care nimeni nu a mai văzut-o până acum, iar rezultatele sunt instantanee. În câteva minute sunt la vânătoare pentru a-l găsi pe suspect. Dar pentru a obține rezultate în viața reală este nevoie de mult timp și restanța poate fi imensă. Procesarea ADN-ului la locul crimei durează o perioadă incredibilă de timp, iar atunci când se întoarce, de cele mai multe ori rezultatul este neconcludent. Deși ADN-ul este o modalitate sigură și precisă de a închide un caz, provocarea este obținerea unui rezultat pozitiv precis, care nu este atât de comun pe cât s-ar putea crede.
Tipărire parțială?
Termenul „imprimare parțială” a ajuns să însemne suspans suplimentar, pentru că anchetatorii din emisiune găsesc o amprentă, doar care nu este suficientă pentru a identifica un suspect, lăsând fanii pe marginea scaunelor lor. Dar o imprimare parțială este ceea ce se găsește cel mai des în viața reală și înseamnă de fapt că analistul poate procesa imprimarea mai rapid, deoarece există mai puține linii. Deci, o imprimare parțială nu este un sfârșit dramatic pentru un caz, ci este de fapt un lucru bun. Provocarea vine dacă nu sunt prezente suficiente linii pentru a crea caracteristici complete de identificare în care analiștii ar trebui să renunțe și să continue.
Detective vs. Analist
Mulți dintre membrii distribuției acestor emisiuni sunt atât detectivi, cât și analiști, ceea ce pur și simplu nu se întâmplă. O altă licență de creație a fost luată de cei implicați, anchetatorii din viața reală și analiștii scenei crimei sunt două linii de lucru diferite. Deși este adevărat că tehnicienii petrec timp atât la fața locului, cât și în laborator, ei nu vânează infractorii așa cum fac detectivii. Școlarizarea și experiența pentru fiecare loc de muncă respectiv sunt diferite și lucrul împreună face parte din ceea ce face ca o echipă de investigație să aibă succes. Trecerea lor de la halatul de laborator la insignă și pistol pur și simplu nu are loc așa cum vrea televizorul să pară.
Mediu dur
Fiecare crimă este diferită și, în timp ce aceste spectacole amestecă cazurile pentru diversitate și entuziasm, ele arată întotdeauna îngrijite și organizate, chiar și atunci când este prezentă o victimă. Ideea ar fi să nu faci ceva atât de terifiant de sângeros încât spectatorii să fie opriți, dar în cazurile din viața reală, nu știi niciodată pe ce ai putea merge. Un caz poate avea loc în zăpadă sau în căldură vertiginoasă, unde dovezile acționează și se comportă diferit. Aceste condiții dure pot fi incomode și provocatoare pentru investigatori pentru a-și face treaba eficient.
Verdictul final
Franciza CSI, evident, nu a fost creată pentru o acuratețe totală. Nu este conceput pentru a fi o instrucțiune pentru investigatorii sau detectivii de la locul crimei. Vizionarea acestor emisiuni ar trebui să fie distractivă și distractivă, iar fanii ar trebui să se minuneze de creativitatea revărsată în fiecare episod. Indiferent dacă spectacolul este ușor brânz sau excesiv de dramatic, acesta este efectul dorit și, judecând după reacția din ultimele două decenii, oamenii răspund cu adevărat la această franciză. Poate că nu este aproape de viața reală, dar CSI a reușit să rămână la televizor atâția ani.
